În ultima rundă, a zecea, Westgarth a fost pus la podea, dar s-a ridicat și a câștigat, în cele din urmă, la puncte, cea mai importantă partidă din cariera sa, în care învingătorul urma să boxeze în meci eliminatoriu pentru o centură britanică la categoria semigrea.

La interviul de după meci, se vedea că pugilistul avea reale dificultăți în a-și menține echibrul, acesta susținându-și capul cu mâna de mai multe ori. A fost apoi dus la spital, unde a rămas internat, însă după o noapte în care a fost tratat și ținut sub supraveghere, medicii nu au mai putut face nimic, constatând că o hemoragie cerebrală i-a cauzat decesul. În tot acest timp, mama sa a fost la căpătâiul său, în timp ce era pe patul de spital.

"A ajutat oameni până la capăt. Mereu era outsider, ajuta mereu pe oricine, era atât de bun, fericit, curajos. Acum vreau ca oamenii să și-l amintească nu doar ca boxerul care a fost, ci și ca omul care a fost", a spus mama sa, care a completat: "Nu am realizat, dar el semnase în trei rânduri pentru a dona organe. Când am ajuns la spital, l-am sărutat și mi-am pus mâna pe inima lui și era atât de puternic. Chiar m-am gândit că cel care va beneficia de inima lui va fi atât de norocos. Medicii mi-au spus că șapte oameni au fost salvați. A ajutat oameni chiar și la finalul vieții sale, așa era el, ajuta pe oricine", a încheiat, sfâșiată de durere, mama pugilistului.