image
Sursa foto: Getty Images

Cristiano Ronaldo obţine cea mai importantă victorie. Georgina Rodriguez a spus DA

Cristiano Ronaldo (33 de ani) a cerut-o de soţie pe Georgina Rodriguez (24 de ani), iar iubita deţinătorului Balonului de Aur a acceptat propunerea, anunţă publicaţia britanică Mirror. Cei doi sunt în vacanţă la Londra, unde au asistat şi la câteva meciuri de la Turneul Campionilor.

În urmă cu un an, Georgina Rodriguez i-a dat naştere Alanei Martina, fata cu care cei doi se mândresc.

Pentru Cristiano Ronaldo a fost al patrulea copil, iar acum Cristiano pare că a decis să-şi petreacă restul vieţii alături de iubita sa. Paparazzi i-au surprins pe Ronaldo şi Georgina în timp ce purtau două inele, ce păreau a fi verighete.

Cristiano şi Georgina s-au întâlnit în urmă cu doi ani, la Madrid. În tot acest timp, cei doi s-au afişat foarte des împreună, iar Georgina e alături de CR7 şi în scandalul privind presupusul viol din Las Vegas.

Cristiano e acuzat că ar fi violat o tânără din SUA, iar o ancheta este în desfăşurare. Portughezul a ţinut să spună că aceste acuzaţii sunt false şi nu s-a întâmplat nimic ilegal în Las Vegas, în seara respectivă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: