În prezent, există pe glob 2.101 miliardari, cu 589, adică 38,9% mai mult decât în urmă cu cinci ani. Studiul, care a fost realizat între 2013 şi 2018, dezvăluie că averea cumulată a acestora a crescut în perioada menţionată cu mai bine de o treime (34,5%), ajungând la 8.500 miliarde dolari.

Averea totală a miliardarilor a scăzut în 2018 pentru prima dată în perioada menţionată.

Principalii factori care au fost luaţi în calcul în studiu au fost „stabilitatea dolarului american, frica unei economii mondiale în scădere şi volatilitatea pieţei financiare”, conform băncii elveţiene. Totuşi, averea miliardarilor a crescut cu 2.200 miliarde dolari din 2013 până în prezent, scrie Ziarul Financiar.

Miliardarii americani au fost singurii care nu au avut de suferit în 2018, simţind o creştere nesemnificativă de 0,1%. La sfârşitul anului trecut, continentul american era gazda a 749 de miliardari cu o avere cumulată de 3.600 miliarde dolari.

Deşi regiunea Asiei şi a Pacificului a avut cel mai mare număr de miliardari, mai precis 754, adică 36% din totalul la nivel mondial, averea totală a acestora fiind de 2.500 miliarde dolari. Primele ţări asiatice au fost: Republica Populară Chineză – 43%, Republica India – 14 %, Hong Kong – 9% şi Japonia cu 4% din total.

În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, numărul miliardarilor a scăzut anul trecut la 598, care aveau în 2018 o avere totală de 2.400 miliarde dolari.

Din studiu mai reiese faptul că numărul miliardarilor femei a crescut considerabil faţă de cel al bărbaţilor: în cinci ani, numărul femeilor a crescut cu 46%, iar cel al bărbaţilor cu 39%. Anul trecut erau 233 de miliardari femei la nivel mondial, cu 46% mai mult faţă de cele 160 înregistrate în 2013.

„În timp ce Asia continuă să fie văzută că ar avea o cultură care, tradiţional, este orientată spre bărbaţi, este cu adevărat încurajator să vezi faptul că numărul miliardarilor femei aproape s-a dublat în ultimii cinci ani”, a declarat în raportul UBS unul dintre partenerii băncii elveţiene, Julia Leong.