Primul caz a fost consemnat pe o stradă din capitală, când o patrulă a echipelor mobile a identificat în trafic un cetățean moldovean, care transporta în compartimentul marfar al autoturismul său produse din tutun.

În lipsa actelor de proveniență, ofițerii vamali au dispus efectuarea unui control fizic detaliat al mijlocului de transport, în urma căruia au fost ridicate 24.600 de țigarete fără timbre de acciz.

Cea de-a doua reținere a fost înregistrată pe traseul Chișinău-Vadul lui Vodă, în apropierea localității Cruzești, fiind depistați 240 de litri de alcool etilic într-un mijloc de transport de model VAZ, pentru care șoferul nu deținea niciun act de proveniență.

Potrivit informațiilor preliminare, conducătorul auto transporta alcoolul din regiunea transnistreană, ocolind posturile vamale interne de control, astfel eschivându-se de la achitarea accizelor, TVA-ului și taxelor vamale.

customs.gov.mdcustoms.gov.md

Ca rezultat, țigaretele și alcoolul au fost reținute, iar cercetările sunt continuate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.