image
Sursa foto: facebook

Andrei Năstase, despre implicarea diasporei la alegeri: „Va fi cum nu a mai fost vreodată în RM, va fi un ASALT DEMOCRATIC”

Diaspora Republicii Moldova așteaptă cu o speranță inimaginabilă schimbarea regimului, iar comunitățile din toată Europa și de peste Ocean se organizează, își calibrează comunicarea cu cei din țările respective. Sunt declarațiile făcute de Andrei Năstase într-un interviu pentru Jurnal.md, în care a vorbit despre situația dramatică din RM, despre actualul regim de la putere și despre viitoarele alegeri parlamentare. „Va fi cum nu a mai fost vreodată în Moldova. Asaltul, căci tocmai despre un ASALT DEMOCRATIC va fi vorba, va fi unul total, nimicitor și va spulbera totul în cale”, afirmă copreședintele Blocului ACUM Platforma DA și PAS.

„Pot să vă spun cu certitudine că Diaspora așteaptă cu speranță inimaginabilă schimbarea regimului. Veți vedea în campania electorală care este nivelul la care diaspora noastră a decis să se implice. Comunitățile noastre din toată Europa și de peste Ocean se organizează, își calibrează comunicarea cu cei din țările respective. Va fi cum nu a mai fost vreodată în Moldova. Asaltul, căci tocmai despre un ASALT DEMOCRATIC va fi vorba, va fi unul total, nimicitor și va spulbera totul în cale. Oamenii s-au săturat până peste cap, vor să trăiască într-o țară fără stapâni penali, fără interlopi cocoțați în funcții vajnice, într-o țară unde nu se plătesc taxe de protecție, unde se pot face afaceri corecte, la toate nivelurile, unde investițiile sunt protejate, iar justiția nu apără bandiții și raiderii. Suntem săraci nu pentru că suntem leneși, ci pentru că Plahotniuc ne vrea săraci! Pentru că un om sărac care abia a obținut un loc de muncă la stat este un om pe care îl poți controla. În țările cu democrații consolidate, majoritatea covărșitoare a oamenilor muncesc în sectorul privat, au salarii foarte bune și nu pot fi controlați de Stat”, a declarat liderul Platformei Demnitate și Adevăr.

Întrebat ce ar putea face cei din diasporă pentru a pune umărul la schimbare, Andrei Năstase a punctat: „Să-și pună actele în ordine, să se inregistreze din timp, să convingă cât mai multă lume să iasă la vot. Multe dintre persoanele tinere active sunt plecate prin această lume, cele mai multe în Europa de Vest. Iar cei mai mulți dintre bătrânii noștri au rîmas acasă, în orașele și satele Moldovei. Asta înseamnă că cei tineri au văzut și aflat lumea, iar cei de vârsta a treia - nu! Dar votează și unii, și alții. De aceea ede datoria celor care au văzut lumea să le povestească părinților și bunicilor cum este ea, lumea, de fapt. Vorbiți cu cei de acasă, spuneți-le ce vedeți, cum trăiți, cum munciți, cum sunteți remunerați, ce drepturi și ce obligații au cetățenii țărilor care v-au găzduit. Faceți eforturi reale pentru a le spune părinților și bunicilor că lumea adevărată nu are niciun fel de legatură cu lumea despre care Plahotniuc și Dodon le vorbesc oamenilor de la televizor! Nu avem voie să permitem minciunii și manipulării să ne convingă părinții și bunicii doar pentru că noi nu avem vreme sau pentru că nu ne pasă.”

Citiți aici interviul complet.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: