Cutremurul a avut o magnitudine estimată de agenția meteorologică niponă la de 6,7, în timp ce institutul american de geofizică USGS indică o magnitudine de 6,6. Seismul s-a produs însă la o adâncime relativ mică, de 33 de kilometri, ceea ce explică daunele extinse pe care le-a provocat. Fenomenul a avut loc la ora locală 3:07 și i-a surprins pe locuitori în timp ce dormeau. Epicentrul a fost în partea vestică a insulei Hokkaido, care a rămas în totalitate fără curent electric. Cutremurul a fost urmat apoi de mai multe replici puternice.

În apropierea epicentrului, la Atsuma, o alunecare de teren a înghițit mai multe case și cel puțin 30 de persoane sunt date dispărute. Sapporo este orașul cel mai apropiat de epicentru.

Mii de angajați ai serviciilor de salvare au fost mobilizați. Deocamdată au fost raportate două decese, dar numărul celor răniți este mare.

cutremurcutremur

Amploarea pagubelor încă este evaluată, dar în întreaga prefectură Hokkaido sunt clădiri avariate sau prăbușite și drumuri în care au apărut crăpături sau curburi în asfalt. Transportul public era paralizat, joi dimineața. Mai multe autostrăzi au fost închise, trenurile de mare viteză nu circulau, iar zborurile pe aeroportul New Chitose au fost anulate, angajații verificând pistele. De asemenea, școlile sunt închise.

Premierul Shinzo Abe a alcătuit o celulă de criză și a promis că va trimite armata în sprijinul populației. În multe orașe sunt improvizate adăposturi de urgență.