Breaking News

image
Sursa foto: foto simbol

ONU: Şapte milioane de copii de pe glob sunt privaţi de libertate

Şapte milioane de copii de pe glob sunt privaţi de libertate în fiecare an, aflându-se în închisori, în arestul poliţiei, centre de detenţie pentru migranţi, centre pentru persoane cu dizabilităţi şi instituţii de asistenţă, estimează un studiu al ONU prezentat luni, la marcarea a 30 de ani de la semnarea Convenţiei privind drepturile copilului.

Autorii studiului atrag atenţia că această convenţie, semnată de aproape 200 de state, permite detenţia pentru persoanele sub 18 ani doar ca măsură pe termen scurt şi de ultimă instanţă.

Deşi în ultimii ani s-au înregistrat progrese în combatarea acestei probleme, trebuie făcut mult mai mult pentru eliberarea copiilor din astfel de instituţii şi pentru ca detenţia migranţilor minori să înceteze, a declarat austriacul Manfred Nowak, expert în drepturile omului, care a condus studiul, transmite Agerpres.ro.

'Este responsabilitatea noastră să le redăm copiilor aflaţi în detenţie copilăria', a subliniat el.

Raportul avertizează că tulburările de ordin psihiatric ale copiilor se pot amplifica în mod considerabil în timpul detenţiei şi că privarea de libertate pentru o perioadă poate scurta durata de viaţă.

Echipa condusă de Nowak a constatat că cel puţin 410.000 de copii sunt ţinuţi în fiecare an în închisori sau detenţie preventivă, iar un milion sunt în arestul poliţiei.

De asemenea, opt ţări ţin în detenţie un total de 330.000 de migranţi copii.

Alţi 5,4 milioane de copii se află în instituţii de asistenţă care, 'prin însăşi natura lor, sunt incapabile să funcţioneze fără a-i priva pe copii de libertate', se mai spune în raport.

Experţii au analizat de asemenea zone de conflict precum Siria şi Irak, unde mii de copii ai unor presupuşi luptători ai Statului Islamic sunt închişi în tabere de detenţie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: