image
Sursa foto: Yves Herman

Brexit: Theresa May reafirmă opoziţia sa faţă de propunerea UE legată de frontiera irlandeză

Premierul britanic, Theresa May, urmează să reitereze luni opoziţia sa la soluţia UE pentru a rezolva problema frontierei irlandeze după Brexit, dând asigurări în acelaşi timp că acordul de retragere este aproape finalizat, au informat duminică serviciile sale, transmite AFP.

Negocierile dintre Bruxelles şi Londra privind condiţiile divorţului lor stagnează din cauza viitorului frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (membră a UE) după Brexit, prevăzut la 29 martie 2019,

Londra ca şi Bruxellesul doresc să evite restabilirea unei frontierei fizice, dar punctele lor de vedere sunt divergente în ce priveşte modalitatea de a ajunge la aceasta şi cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord în cursul summitului european care a avut loc la 17 şi 18 octombrie la Bruxelles.

"Aşa cum am expus săptămâna trecută, nu putem accepta prima propunere de 'backstop' a UE", urmează să afirme Theresa May informând Camera Comunelor despre stadiul negocierilor, potrivit unor fragmente din intervenţia sa comunicate de serviciile sale.

Această soluţie numită de "backstop" (sau 'plasă de siguranţă'), care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană şi s-ar aplica dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexit-ul, "ar duce la crearea unei frontiere vamale in Marea Irlandei şi ar distruge integritatea Regatului Unit", potrivit premierului britanic.

"Cred că niciun prim-ministru britanic nu ar accepta asta niciodată", urmează să adauge ea. "Eu, cu siguranţă nu", potrivit discursului său.

Dincolo de acest blocaj privind frontiera irlandeză, acordul de retragere a Regatului Unit este finalizat "95%", va da asigurări şefa cabinetului conservator. "Avem un acord amplu asupra structurii şi domeniului de aplicare a viitoarei relaţii, cu importante progrese realizate în domenii cum sunt securitatea, transporturile şi serviciile", urmează să declare Theresa May.

Potrivit presei britanice, deputaţii majorităţii conservatoare s-ar pregăti să conteste leadershipul premierului Theresa May săptămâna viitoare, nemulţumiţi de strategia ei de negociere asupra Brexit-ului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: