image
Sursa foto: infobt.ro

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Rusaliile sau Duminica Mare

Ortodocşii sărbătoresc duminică, la 50 de zile după Paşti, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu.

De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament, acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime.

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferă pârgă din roadele pământului.

Sărbătoarea cade întotdeauna la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului cunoscută către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine (trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul).

Când Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, aceştia au devenit "preaînţelepţi", fiind umpluţi de "lumina, râvna şi toate harurile dumnezeieşti". Abia după acel moment, ucenicii Domnului au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi. Începutul a avut loc chiar în acea zi a Pogorârii Duhului Sfânt, când, în urma predicii apostolului Petru, 3.000 de "suflete" au crezut în Cristos, alcătuind prima comunitate creştină.

Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor.

De Rusalii, este obişnuit şi faimosul joc al căluşarilor (executat de cete de flăcăi), dans constând din săritul peste foc pentru a scăpa de iele - zâne rele.

Şi tot ca la Paşti, erau oprite îngenunchierea şi postirea în toate zilele Cincizecimii, erau interzise jocurile din circuri şi spectacolele păgâne. Casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei, obicei moştenit de la evrei.

În biserici, se aduc şi astăzi ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvintează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: