În fața jurnaliștilor, șeful Executivului de la Chișinău a vorbit despre intențiile noii guvernări de a face din Republica Moldova un stat în care legile sunt respectate, iar binele cetățenilor este prioritar.

„Dintr-o poveste de succes, Republica Moldova s-a transformat într-o zonă cenușie a Europei, condusă din umbră de un oligarh și marcată de nerespectarea drepturilor omului, furt, corupție și spălare de bani. Am venit astăzi aici să vă rog să credeți că Republica Moldova are șanse să ajungă un stat european funcțional. Avem o sarcină foarte grea. Am învins un regim opresiv și am oprit țara dintr-o cădere liberă. Acum însă trebuie să recăpătăm încrederea cetățenilor și a partenerilor externi. Trebuie să scăpăm țara de corupție, de procesele de spălare a banilor și trebuie să reîntoarcem instituțiile statului în slujba cetățenilor”, a declarat Maia Sandu.

Schimbarea va fi posibilă doar prin eliminarea flagelului corupției, a subliniat Maia Sandu.

„Voi insista pe numirea unor oameni neafiliați politic în funcțiile cheie, mă refer la procurorul general, la cei din Procuratura Generală, la angajații instituțiilor anticorupție. Acești oameni vor fi liberi și nu vor accepta ordine de la nimeni, așa cum au făcut în trecut”, a adăugat premierul.

Intențiile guvernării de la Chișinău au fost salutate la Berlin. Angela Merkel a dat asigurări că Republica Moldova are sprijinul Germaniei în procesul de dezoligarhizare și a subliniat importanța reformelor menite să apropie țara de integrarea europeană și să sporească nivelul de viață al moldovenilor.