image
Sursa foto: Profimedia Images

Ucraina a cheltuit 8,3 miliarde de dolari de la începutul războiului până în prezent

Ministrul ucrainean de Finanțe a anunțat că țara sa a cheltuit 8,3 miliarde de dolari, din 24 februarie de când a început războiul. Această sumă include toate cheltuielile făcute pentru efortul de război, de la cumpărarea și repararea armelor și până la ajutorul oferit persoanelor strămutate.

Ministrul Serhiy Marchenko a explicat că suma ar fi acoperit bugetul statului pe o lună, raportat la anul 2021. El a adăugat că procesul de colectare a taxelor s-a realizat doar la 60% în aprilie și că au ajuns la Kiev de la țările occidentale 2 miliarde de dolari, din care 719 milioane nerambursabili.

De la începutul războiului, autoritățile au primit 5,4 miliarde de dolari, dintre care 801 milioane sub formă de granturi, scrie Biziday.

”Dacă nu luăm în considerare ajutorul extern, acum estimăm veniturile pentru mai-iunie la nivelul de 45-50% din cât era planificat, cu condiția ca situația să nu se înrăutățească”, a spus oficialul. Acesta a făcut apel la comunitatea internațională să ofere sprijin financiar nerambursabil ”pentru a reduce povara datoriilor, care este deja în creștere din cauza legii marțiale, precum și a necesității de finanțare”.

Serhiy Marchenko a precizat că urmează a fi contractat un împrumut în valoare de 767 de milioane de dolari de la Canada. Finanțarea în vreme de război a fost susținută și prin lansarea de obligațiuni de război în valoare de 2,4 miliarde de dolari, precum și printr-un ajutor oferit de banca centrală guvernului, în valoare de 3,4 miliarde.

Noutăţile partenerilor

comentarii: