image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Litvinenco, despre revenirea lui Clima la șefia Curții de Apel Chișinău: „Acrobații juridice înainte de Revelion”

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, vine cu o reacție, după ce Judecătoria Chișinău a decis d să-l repună pe Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

„Clanurile mafiote din domeniul justiției se fac a nu înţelege un lucru elementar: timpul lor a expirat, iar modul în care banul şi traficul de influenţă făceau dreptate a trecut. Lucrurile sunt ireversibile. Evident, se mai încearcă diverse acrobații juridice, inclusiv înainte de Revelion, când lumea este ocupată cu alte lucruri. Dar totul va fi în zadar, fiindcă cetățenii Republicii Moldova vor eliminarea clanurilor corupte şi un sistem de justiție unde în prim-plan este pus interesul public. Iar noi vom îndeplini ceea ce am promis oamenilor. Pentru că aşa este corect”, a scris Litvinenco pe o pagină de socializare.

Amintim că astăzi, 31 decembrie, magistrații Judecătoriei Chișinău au anulat decretul Maiei Sandu prin care Vladislav Clima a fost demis din funcție.

Noutăţile partenerilor

comentarii: