image
Sursa foto: Jurnal.md

Maia Sandu și-a depus astăzi cererea de demisie din funcția de deputat

Maia Sandu și-a depus astăzi cererea de demisie din funcția de deputat, în condițiile incompatibilității cu funcția de prim-ministru.

„Din păcate, din cauza sistemului mixt prost gândit și prost implementat de PD, Parlamentul va avea, pentru o perioadă de câteva luni, mai puțin de 101 deputați așa cum prevede Constituția. Și asta se întâmplă din cauza lipsei totale de responsabilitate a PD-ului, dar și a dorinței bolnave de putere a lui Plahotniuc.

Când a impus sistemul mixt, PD s-a gândit la un singur lucru - cum să se mențină la putere împotriva dorinței cetățenilor. Pentru ei nu a contat că în cei 4 ani de mandat al Parlamentului actual vor avea loc permanent alegeri în circumscripții, nu a contat că aceste alegeri vor costa bugetul zeci de milioane de lei (doar pentru circumscripția din diaspora europeană vor trebui alocate câteva milioane de lei), nu a contat că diaspora va fi subreprezentată. Pentru PD nu au contat cetățenii. Însă, în pofida tuturor șiretlicurilor, poporul i-a pedepsit și i-a alungat de la putere.

Desigur, așa cum am promis, în curând vom anula sistemul mixt, vom reveni la sistemul proporțional pe care-l vom îmbunătăți semnificativ, inclusiv prin facilitarea votului în diasporă.

Cetățenilor din diasporă, care mi-au acordat votul și m-au sprijinit printr-o mobilizare exemplară, le promit că voi face tot ce pot pentru a îmbunătăți viața oamenilor aici, acasă, dar și a celor care domiciliază în afara țării. Vă mulțumesc pentru încredere!”, a scris pe Facebook Maia Sandu.

FacebookFacebook

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: