„Situația foarte periculoasă” a avut loc în jurul orei locale 07:00, iar polițiștii și pompieri au evacuat imediat zona, potrivit Fox News.

Schela s-a balansat, de mai multe ori, în partea laterală a clădirii, pe care a și lovit-o în repetate rânduri. După o oră și jumătate, oficialii au anunțat că „schela a fost securizată, iar pompierii au reușit să îi extragă pe cei doi angajați”. Deocamdată, nu se știe ce a provocat acest incident periculos.

Nu este clar dacă cineva a fost rănit, în urma incident, dar victimele directe ale acestuia vor fi suspuse unor controale medicale ulterioare.