image
Sursa foto: jurnal.md / Nadejda Roșcovanu (9 iunie 2019, protest anti-Dodon organizat de PD)

Pavel Filip admite o alianță PDM-PSRM: „Nu putem sta mult timp nici în opoziție, nici la guvernare”

După ce acum o săptămână declara că PD nu negociază cu nimeni formarea unei coaliții, nici de stânga, nici de dreapta, președintele formațiunii, Pavel Filip, schimbă macazul și admite că Partidul Democrat ar putea crea o coaliție cu Partidul Socialiștilor. „PD nu poate fi foarte mult timp în starea care se află acum: nici în opoziție, nici la guvernare”, a declarat Pavel Filip în cadrul unui interviu pentru agenția rusă de știri Sputnik.

Noi am condiționat și am votat acest Guvern, i-am oferit 100 de zile de activitate. În continuare formațiunea politică urmează să ia o decizie, ori noi suntem în opoziție, ori intrăm într-o formulă la guvernare. Desigur, putem păstra și starea lucrurilor care este acum, dar nu este cea mai fericită cale pentru formațiunea politică pe care o reprezint. De aceea urmează să avem o discuție împreună cu colegii, să vedem ce oferte pot fi”, a menționat liderul PD.

Și președintele Igor Dodon a admis anterior că o coaliție PSRM-PD este posibilă. Vineri acesta a declarat în cadrul emisiunii sale „Președintele răspunde” că o coaliție oficială între cele două formațiuni nu poate fi exclusă. La scurt timp însă a fost contrazis de fosta ministră a Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, care a apărut în cadrul unui briefing alături de alți colegi de formațiune și a dezmințit că PD ar negocia crearea unei coaliții de guvernare cu PSRM.

S-a insinuat că discuțiile privind crearea unei coaliții cu PSRM ar fi pe final și că această coaliție ar fi ca și făcută. Este un fals. Afirm cu toată tăria că la întâlnirea de luni s-a discutat agenda pe care ne-a prezentat-o prim-ministrul Ion Chicu și că am discutat în cadrul acelei întâlniri despre programele sociale „Prima casă”, „Un doctor pentru tine”, despre ajutoarele sociale etc.”, declara Monica Babuc.

Democrata a mai precizat că „nici până atunci, nici după nu s-a discutat despre formarea unei coaliții cu PSRM”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: