image
Sursa foto: Jurnal.md

Lupu, numit de Parlament președinte al Curții de Conturi; Voronin: „Marian, cum vei reacționa la indicații?”

Fostul președintele al PD, Marian Lupu, a fost numit de Parlament în funcția de președinte al Curții de Conturi, autoritatea de stat care verifică cum sunt cheltuiți banii publici.

Lupu a fost singurul candidat care a luptat pentru șefia Curții de Conturi. Va conduce această instituție în umătorii cinci ani.

După ce a fost numit, Marian Lupu a depus jurământul de la tribuna centrală a Parlamentului.

„Marian, nu ai spus cum vei reacționa la indicații”, a menționat liderul PCRM, Vladimir Voronin.

„Legea spune clar: Curtea nu ține cont de niciun fel de indicații. Unica indicație este hotărârea Parlamentului. Persoane fizice sau juridice nu sunt în drept să vină cu indicații”, a fost răspunsul lui Marian Lupu.

Marian Lupu a fost deputat în Parlament începând din noiembrie 2013 și anterior între 2009–2010. A deținut funcția de speaker între 2005—2009 și 2010—2013 și președinte interimar al Republicii Moldova între 2010—2012.

În 2009, a fost ales în calitate de președinte al PDM și a deținut această funcție până în anul 2016, când a fost ocupată de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Concursul pentru șefia Curții de Conturi a fost anunțat după ce Veaceslav Untilă și-a prezentat demisia din funcția de Președinte al Curții de Conturi. Acesta a fost selectat în calitate de candidat la funcția de Director al Consiliului de Administrație al ANRE.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: