Muntazar az-Zaydi, acum în vârstă de 39 de ani, a devenit celebru în decembrie 2008 pentru gestul său de protest. Într-o conferinţă de presă, la Bagdad, el i-a strigat preşedintelui de atunci al SUA: "Câine, ăsta e sărutul de adio din partea poporului irakian!"; Bush a reuşit să evite pantofii aruncaţi de ziarist.

Ulterior, az-Zaydi a fost condamnat la un an de închisoare pentru agresarea unui şef de stat străin aflat într-o vizită oficială în Irak. El a fost eliberat după nouă luni pentru bună purtare şi este considerat de mulţi arabi un erou, menţionează AFP. De teama altor consecinţe, el s-a refugiat în Liban, unde trăieşte şi acum. "Nu regret fapta, dimpotrivă, regret că n-am mai avut atunci încă o pereche de pantofi", a declarat el despre episodul memorabil în care a fost protagonist.

Muntazar az-Zaydi este pe locul 95 din 138 pe lista de candidaţi a grupării "Marşul pentru reforme", formate din susţinători ai liderului populist şiit Moqtada Sadr şi din comunişti. Potrivit AFP, şansele sale de a fi ales sunt reduse. Obiectivul său politic este "să-i arunc în închisoare pe toţi politicienii hoţi şi să-i fac să-şi regrete faptele şi să le confisc toate bunurile". El susţine că detestă şi acum Statele Unite şi cere retragerea imediată din Irak a tuturor militarilor americani. La argumentul că aceştia au ajutat forţele irakiene în lupta împotriva jihadiştilor din Statul Islamic, az-Zaidi a replicat: "Chiar SUA au favorizat Statul Islamic, cum puteţi spune că vor să scape de el?".