image
Sursa foto: mediafax.ro

Jacinda Ardern: Autorul atentatelor din Noua Zeelandă intenţiona să continue masacrul în momentul în care a fost arestat

Brenton Harrison Tarrant, autorul atentatelor la două moschei din Christchurch intenţiona să continue masacrul, înainte să fie arestat de poliţie, la 36 de minute după primul apel de urgenţă, a declarat Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, informează cotidianul The Guardian.

"Atacatorul era mobil, în vehiculul în care atacatorul se afla erau alte două arme de foc, şi intenţia lui era să continue atacul", a declarat Ardern, care a precizat că suspectul a fost inculpat pentru omucidere, însă probabil va fi pus sub acuzare şi pentru alte infracţiuni, scrie mediafax.ro.

Ardern a mai precizat că printre cele 49 de persoane decedate în urma atentatelor se numără şi copii. Alte aproape 40 de persoane sunt spitalizate, dintre care unsprezece sunt la terapie intensivă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: