image
Sursa foto: Getty Images

Prima reacţie din tabăra Braziliei, după eliminarea de la CM 2018: Am fost uşor disperaţi când am luat primul gol

Drumul Braziliei spre ceea ce se dorea al şaselea titlu mondial a fost oprit de Belgia, care a câştigat cu 2-1 meciul de la Kazan, din sferturile de finală, la capătul unui meci în care sud-americanii au fost capabili să marcheze doar pe final.

Intrat pe teren în minutul 73, în locul lui Paulinho, Renato Augusto a înscris doar 3 minute mai târziu, dar reuşita sa a fost insuficientă pentru Selecao, care nu a putut trimite partida în prelungiri şi va mai aştepta cel puţin încă 4 ani un nou titlu mondial.

Mijlocaşul de 30 de ani, care evoluează în China, la Beijing Guoan, crede că jucătorii lui Tite s-au panicat uşor după primirea primului gol, ceea ce le-a permis adversarilor să se desprindă înainte de pauză, iar de acolo lucrurile au devenit extrem de dificile.

"Ne-am pregătit pentru toate situaţiile, inclusiv cea în care am fi fost conduşi de la început. Am fost uşor disperaţi când am primit primul gol. Apoi l-am încasat şi pe al doilea şi a devenit dificil să obţinem un rezultat bun. Însă am luptat până la final", a spus Augusto.

Mijlocaşul care în Europa a jucat pentru Bayer Leverkusen a fost la un pas de a marca al doilea gol şi de a trimite meciul în prelungiri. A tras însă foarte puţin pe lângă poartă, din poziţie ideală.

"E dificil să vorbesc acum, după meci. Cred că am avut şanse de a egala. Eu, Coutinho şi ceilalţi. Am avut ocazii, dar golul nu a venit. E o zi tristă. În a doua repriză am avut un meci bun, dar Belgia a meritat să meargă mai departe", a precizat Renato Augusto.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: