image
Sursa foto: Jurnal.md

Reacția lui Plahotniuc la apariția sa în Kroll 2; Fostul șef al PD și-a angajat avocați

Fostul șef al PD, Vladimir Plahotniuc, a venit cu o reacție după apariția sa în publicarea raportului complet Kroll 2. Acesta și-a angajat o asociație de avocați, dar spune că pune la îndoială autenticitatea materialelor făcute publice ieri.

Reacția lui Plahotniuc a fost făcută publică de către „Efrim Roșca Asociații”, asociație de avocați care anunță că a preluat mandatul de reprezentare avocațială a acestuia.

„În legătură cu acest mandat, suntem împuterniciți să comunicăm următoarele:

(1) Vladimir Plahotniuc pune la îndoială autenticitatea materialelor făcute publice ieri, având în vedere că pare a fi un raport bazat aproape integral pe articole din presa oponenților politici, fără probe în susținerea celor scrise. (2) Clientul nostru susține că nu are nicio implicare în ceea ce se sugerează în acel document și consideră că publicația este doar o manipulare prin care se încearcă deturnarea anchetei de la beneficiarii reali. (3) Domnul Plahotniuc pune la îndoială autenticitatea acelui raport, or este puțin probabil ca o companie de talia Kroll să fi elaborat astfel de presupuneri în baza articolelor de presă sau în baza unor așa-zise informații confidențiale, care însă nu se pun la dispoziția anchetatorilor. (4) În cazul în care se va dovedi că raportul este autentic, Vladimir Plahotniuc este pregătit să demonstreze cât de inepte sunt legăturile care se fac în mod forțat și total eronat cu el, și este gata să probeze fiecare afirmație în parte. (5) Vladimir Plahotniuc a mai fost audiat în baza unor articole de presă asemănătoare, promovate de media care aparține oponenților politici, și a demonstrat că acestea sunt false. Dânsul consideră că aceste publicații sunt acțiuni de manipulare, făcute de oponenții politici, pentru a continua acțiunile de răzbunare politică și pentru a distorsiona adevărul despre frauda bancară”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: