image
Sursa foto: Delfi

Parlamentul Ucrainei aprobă legea privind crearea unui tribunal anticorupţie

Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral ucrainean) a adoptat joi un proiect de lege privind crearea unui tribunal anticorupţie, un pas important pentru ca guvernul ucrainean să poată obţine în continuare ajutor financiar din partea Occidentului necesar pentru a înfrunta povara datoriei suverane în creştere, relatează agenţiile de presă Reuters şi Unian.

Crearea acestui tribunal anticorupţie în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia este una dintre condiţiile pentru continuarea cooperării dintre Ucraina şi FMI.

Parlamentul a adoptat, în a doua lectură, acest proiect de lege, introdus de preşedintele Petro Poroşenko.

Legea stabileşte că tribunalul anticorupţie este o înaltă instanţă specializată permanentă în sistemul judiciar din Ucraina, al cărui sediu se va afla la Kiev. Jurisdicţia acestei instanţe se extinde pe întreg teritoriul Ucrainei.

La 4 iunie, premierul ucrainean Volodimir Groisman a ameninţat că va demisiona din funcţia de şef al guvernului dacă nu va fi creată o instanţă independentă împotriva corupţiei.

La 6 iunie, ambasadorii din ţările G7 au cerut parlamentului de la Kiev să adopte respectivul proiect de lege, subliniind că înfiinţarea acestei instanţe ar trebui să devină o parte integrantă a eforturilor Ucrainei de combatere a corupţiei.

Tribunalul anticorupţie va examina cazurile în care prejudiciul cauzat este de cel puţin 500 de ori mai mare decât salariul minim pe economie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: