Psiholog: „Tatăl învață fiica să primească dragoste, iar feciorul - să ofere acest sentiment”

„Misiunea de a face căminul fericit nu îi revine doar mamei. Şi taţii au o parte foarte importantă. Soţul este cel care uneşte laolaltă comorile familiei, prin afecţiunea sa puternică, serioasă şi devotată, legându-i pe toți membrii — mamă şi copii împreună — în cea mai puternică legătură a unirii. Sunt doar câteva motive pentru care rolul tatălui în creşterea copilului nu a apus în societatea modernă:

· taţii se joacă diferit cu copiii, mai zgomotoşi, îşi gâdilă copiii, se „luptă” şi chiar îi aruncă cu grijă în aer (spre disperarea mamelor). Prin modul de joacă, tatăl dezvoltă spiritul de competiţie al copilului şi independenţa sa, în timp ce mama încurajează egalitatea şi grija, securitatea. Ambele aspecte contribuie la construirea personalităţii copilului şi sunt extrem de importante;

· când vine vorba de disciplină, tatăl se bazează pe reguli stricte, ferme, care promovează dreptatea şi datoria, învăţându-i pe copii să facă diferenţa dintre consecinţele faptelor bune şi ale celor rele. Împreună cu abordarea blândă a mamei, care are puterea de a reda speranţa, se creează acel echilibru de care are nevoie copilul pentru dezvoltarea sa spre maturitate;

· are rolul de a construi încrederea în sine a copilului, ajutându-l să-şi depăşească actuala condiţie. Taţii sunt cei care îi învaţă pe copii să îşi depăşească limitele. Mama va încuraja întotdeauna un comportament lipsit de riscuri, care îi poate limita independenţa sau progresul, dar alături de încurajările tatălui de a-şi asuma anumite riscuri, copilul învaţă să îşi lărgească perspectivele, fără a uita să îşi ia toate măsurile de precauţie şi să fie grijuliu în acţiunile sale”, a spus psihologul.

Potrivit Rodicăi Rudei, copii ce cresc în familii în care tatăl are un rol activ în viața și educația lor sunt mai bine pregătiți din punct de vedere social, emoțional și educațional, decât cei care cresc în familii în care acest lucru nu se întâmplă.

„Fetele ce au o relație și o comunicare deschisă cu tatăl lor au o mai bună stimă de sine și se simt mai încrezătoare. Iar băieții nu sunt tentați să se antreneze în comportamente riscante și sunt mai conștienți de emoțiile lor, pe care le exprimă mai frecvent în propriile relații. De relația pe care o are copilul cu tatăl depinde modul în care copilul relaționează cu ceilalți. În ceea ce le privește pe fete, imaginea tatălui este determinantă pentru relațiile pe care le vor stabili la vârsta adultă cu reprezentanții sexului opus.

Dacă vorbim de relația cu băieții, imaginea tatălui este determinantă pentru modul în care își vor construi sinele în relația cu alții. Astfel, tata învață fiica cum să primească dragostea, iar feciorul cum să ofere acest sentiment”, a mai adăugat Rodica Rudei.

Tații sunt cei care le transmit copiilor câteva valori foarte importante cum este ideea de autoritate, sentimentul de siguranță, iar lipsa lui poate influenţa semnificativ modul în care copilul îşi formează propria personalitate.

„Implicarea activă a taților este asociată cu o mai bună dezvoltare a limbajului la copii, rezultate academice satisfăcătoare,, scăderea abandonului școlar și un risc scăzut al tulburărilor comportamentale (adicții, delicvență) și emoționale, pe parcursul vieți. Se asociază cu competențe cognitive sporite, empatie crescută, limbaj expresiv dezvoltat, mai puține credințe stereotipe de gen și un sentiment mai puternic că sunt capabili și au resursele interioare necesare pentru a reuși în ceea ce-și propun

Impactul implicării taților în viața copiilor este unul de lungă durată – fie că provine direct din relația cu aceștia, fie că e mediat prin intermediul relației taților cu mamele copiilor.

Lipsa lui în copilărie are ca efect suprimarea dorinței de realizare a copilului, de a deveni cineva, de a-și crea un ideal personal. În cazul acesta structura personalității copilului va rămâne deficitară, iar în lipsa tatălui își va crea unul imaginar, căruia va căuta să-i semene.

Copilul poate fi afectat și în mod indirect de absența tatălui din familie. Este vorba aici de reacția mamei care tinde să se „agate” de copil, să-l răsfețe, să-l supravalorizeze sau, dimpotrivă, să-l facă să-și asume responsabilități care țin de rolul patern, aceasta întâmplându-se în cazul în care mama nu se crede îndreptățită să-și asume ea și rolul patern, adoptând atitudini prea severe și prea ferme”, susține psihologul Rodica Rudei.

Rodica Rudei

Pentru copii este foarte important să aibă o relaţie echilibrată cu ambii părinţi, să trăiască într-o familie unde predomină liniștea și dragostea. Psihologul Rodica Rudei susține că autoritatea paternă ar trebui utilizată în momente cheie, pentru însușirea unor principii de viață, nicidecum aplicarea forței sau folosirea unui limbaj dominant.

„Tatăl stabilește normele, el este cel care impune regulile, fiind un element important de control al comportamentului copiilor. Totuși, dacă e rece și distant va fi cu siguranță ocolit de către copiii săi, așa cum un tată care „una spune și alta face” va fi discreditat de către odrasle, oricât de bune ar fi sfaturile sau informațiile sale.

Tatăl care este egocentric și tiran nu numai că este nefericit el însuși, însă aruncă tristețe și întunecime asupra tuturor celorlalți din casă. El își va culege roadele când își va vedea soția lipsită de vlagă și bolnăvicioasă, iar pe copiii săi afectați de propriul comportament neadecvat și respingător. Cea mai bună cale de a-i educa pe copii să-și respecte tatăl și mama este de a le da ocazia de a-l vedea pe tata oferind atenții amabile mamei, iar pe mama respectându-l pe tata”, a mai adăugat psihologul.

Un tată implicat este petrece timp de calitate cu copililul său, oferă îmbrățișări, își mărturisește iubirea, negociază reguli, alege și participă împreună la activități recreative, contribuie la alegerea unei școli și face programări la medic. Chiar dacă le este mai greu să intre în acest rol decât mamele, este important să o facă treptat și să ofere sprijin.

„Tații pot face tot ce fac și mamele, când vine vorba de dezvoltarea copiilor. Sunt echipați biologic, emoțional și relațional pentru rolul acesta. Ce nu pot face este să dea naștere și să alăpteze. Așadar, este recomandată asumarea responsabilității parentale, disponibilitate fizică și emoțională pentru copii, curiozitate în relația cu aceștia și încredere în ei înșiși, precum și în rolul lor de părinte. De fapt, este o șansă nouă să copilărească împreună cu odorașul său trăind emoții de bucurie și satisfacție. Aceasta fiind oportun și benefic pentru adulții părinți care nu au avut o copilărie fericită. Prioritar este să se implice de la început, din primele zile. Să nu uite că, pe pieptul lor mare, în acordul bătăilor inimii lor de proaspăt tătic, puiul cel mic învață ce este siguranța, protecția și iubirea”, a mai spus psihologul.

tată-copil

În primii ani ai vieţii, modelarea caracterului copilului este încredinţată mai mult mamei, însă ea trebuie să simtă întotdeauna că există și colaborarea tatălui, dorința de implicare și de a oferi ajutor.

„Negreșit, copilul așteaptă și de la tata, și de la mama, tandrețe, afecțiune - acordate cu ocazia jocurilor, a plimbărilor, sau prin intermediul poveștirilor. Când copilul este mic, rolul tatălui, spre deosebire de cel al mamei care este direct, operează sub forme difuze, indirecte, prin influența pe care tatăl o exercită asupra mamei, asupra sentimentelor sale de siguranță și încredere, asupra echilibrului său interior. Tatăl apare la început ca o dublură a mamei pe care o secondează și o înlocuiește în anumite limite.

Metaforic vorbind, esența misiunii tatălui este tăierea cordonului ombilical dintre mamă și copil. Iar acest lucru presupune încurajarea și dezvoltarea autonomiei copilului, încă de la vârstă mică. Copiii au mare nevoie de această libertate pentru a descoperi lumea și pentru a se construe, a se descoperi pe sine.

Tatăl, în calitate de cap al familiei, trebuie să ştie cum să-şi educe copiii, pentru ca aceştia să fie folositori şi să-şi împlinească datoriile. Aceasta este lucrarea lui specială, mai presus de oricare alta. Dacă este angajat în lucrul său într-o măsură atât de mare, încât aproape că nu mai este de folos familiei sale, el ar trebui să-şi caute o altă slujbă, care să nu-l împiedice să petreacă un anumit timp şi cu ai săi copii”, adaugă psihologul.