image
Sursa foto: poliția.md

Recrutau tinere și le convingeau să presteze servicii sexuale online; Trei suspecți, reținuți

Trei persoane în vârste de 26, 28 şi 29 de ani, originare din municipiul Chişinău şi orașul Tiraspol, membrii unei grupări infracționale, sunt cercetate penal pentru proxenetism.

Pe numele a doi dintre suspecţi au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 de zile, iar al treilea urmează a fireţinut.

Poliția a identificat trei tinere care activau în calitate de model de video-chat.

În urma documentării suspecţilor, s-a stabilit că aceștia au creat o rețea de proxenetism specializată în prestarea serviciilor sexuale contra plată prin intermediul unei reţele de socializare.

„Afaceriştii”, au închiriat un apartament în Chişinău, amenajat cu camere web şi tehnică computerizată, unde tinerele prestau servicii sexuale virtuale. Cu potențialele modele, suspecţii făceau cunoștință prin rețelele de socializare, iar ulterior acestea erau convinse să lucreze în calitate de model de video-chat în studioul improvizat.

Pentru serviciile oferite, bănuiții le promiteau fetelor 50% din venitul total, restul banilor erau împărțiți între membrii grupării.

Până în prezent, au fost identificate trei tinere care activau în calitate de model de video-chat, de circa două luni.

În rezultatul acțiunilor întreprinse la 13 februarie indivizii au fost reținuţi în flagrant în apartamentul amenajat din Chişinău.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru proxenetism. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă până la șapte ani de închisoare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: