Din imaginile difuzate de Jurnal TV se vede cum Serghei Lazari, trecând pe hol pe lângă jurnaliști, acoperă cu mâna camera de filmat și i se adresează cameramanului pe un ton amenințător: „Nu înțelegi tu cu binișorul”.

Calificăm drept inadecvat și inadmisibil un astfel de comportament din partea unui magistrat, care vine în contradicție cu normele stabilite de Codul de etică și de conduită profesională a judecătorului. Între altele, acest Cod prevede, în art. 9 alin. (6): „În comunicarea dintre judecător și mass-media se va ține cont de: prezumția nevinovăției, viața și demnitatea persoanei, libertatea presei, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, eficiența și confidențialitatea procesului judiciar”. Reamintim, de asemenea, că Legea cu privire la statutul judecătorului, în art. 15 lit. d), stabilește că judecătorul trebuie să se abțină de la fapte care dăunează intereselor serviciului şi prestigiului Justiției, care compromit cinstea şi demnitatea de judecător”, se spune în declarația semnată de opt ONG-uri.

Totodată, organizațiile neguvernamentale de media solicită Comisiei de etică și conduită a judecătorilor să se autosesizeze și să examineze cazul, pentru a-i da aprecierea cuvenită.

Facem apel către Consiliul Superior al Magistraturii să se expună pe marginea acestui caz și să-l califice din punctul de vedere al respectării disciplinei şi eticii profesionale de către magistratul Serghei Lazari. Totodată, cerem să fie luate măsurile de rigoare pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor. Îndemnăm judecătorii să fie deschiși cu instituțiile de informare în masă și le reamintim că jurnaliștii au dreptul de a filma, fotografia, de a obține și difuza informații de interes public. La fel, cetățenii au dreptul de a primi informații prin intermediul mass-media. Împiedicarea intenționată a activității mass-media este pasibilă de răspundere penală, în conformitate cu articolul 180 prim al Codului Penal”, scrie în declarația semnată de următoarele ONG-uri:

Centrul pentru Jurnalism Independent

Asociaţia Presei Independente

Asociația Presei Electronice

Centrul de Investigații Jurnalistice

Comitetul pentru Libertatea Presei

Asociația Telejurnaliștilor Independenți

Centrul „Acces-Info”

RISE Moldova.