Astfel, turiştii vor plăti o taxă pentru a intra în Veneţia, aceasta fiind una dintre noile măsuri luate de statul italian odată cu adoptarea bugetului pentru 2019.

În prezent, vizitatorii plătesc o taxă de oraş de 1,5 euro, pentru fiecare noapte petrecută la un hotel sau apartament închiriat.

Noua măsură autorizează oraşul să o înlocuiască pe aceasta cu o taxă de intrare – oricine vizitează oraşul pentru o zi sau câteva ore va trebui, de asemenea, să plătească.

Se estimează că, astfel, vor fi strânşi aproximativ 50 de milioane de euro anual, cu 20 de milioane de euro mai mult decât în prezent.Turiştii vor fi taxaţi de la 2,5 euro la 10 euro, potrivit Libertatea.ro.

În 2017, peste 10 milioane de turişti au petrecut cel puţin o noapte într-un hotel din Veneţia. Dacă sunt luaţi în calcul şi oamenii care au petrecut mai puţin de o zi aici, numărul turiştilor ajunge la 27 de milioane, amintește Capital.