image
Sursa foto: libertatea.ro

Mormânt vechi de 4.400 de ani, descoperit în Egipt: Ce au găsit înauntru i-a uimit pe arheologi

Un mormânt vechi de peste 4.400 de ani, care i-a aparținut unui preot de rang înalt din Egiptul Antic, a fost descoperit de arheologii egipteni în situl Saqqara, aproape de Cairo, scrie BBC News.

Anunțul privind descoperirea a fost făcut, sâmbătă, de Ministerul Antichităților din Egipt. Oficialii anunță că mormântul îi aparține unui preot pe nume Wahtye și datează din timpul celei de-a V-a dinastii egiptene care a domnit între anii 2500 și 2300 î.e.n.

libertatea.rolibertatea.ro

Mormântul este diferit de tot ce s-a descoperit până acum datorită foarte bunei conservări, a culorilor uimitoare păstrate pe picturile dinăuntru și a sculpturilor intacte descoperite aici.

În interior pot fi văzute picturi în care preotul de rang înalt pentru care a fost ridicat mormântul apare alături de mama sa, de soția sa și cu alți membri ai familiei.

În mormânt s-au găsit și statui de mari dimensiuni și colorate ale defunctului și ale altor membri ai familiei sale.

libertatea.rolibertatea.ro

Situl Saqqara, aflat la sud de Cairo, este o vastă necropolă, în care se află celebra piramidă în trepte a faraonului Djoser, prima construită în era faraonică egipteană, scrie libertatea.ro.

Acel monument, construit în jurul anului 2700 î.e.n. de Imhotep – arhitectul faraonului Djoser -, este considerat unul dintre cele mai vechi edificii funerare de pe Terra.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: