Vameşul este bănuit că ar fi pretins de la proprietarul autovehiculului 1900 de euro pentru favoruri ilicite însă, din cauza că nu şi-ar fi onorat promisiunea, a returnat suma cerută.

Potrivit materialelor cauzei, angajatul vamal ar fi cerut suma menţionată de la denunţător pentru a-i restitui maşina, reţinută anterior în Vamă, dar şi pentru a diminua valoarea mărfii, ridicate de Serviciul Vamal. Pentru că nu s-a ţinut de cuvânt, şoferul i-a cerut banii înapoi şi l-a denunţat la CNA.

Operaţiunea de transmitere a banilor s-a desfăşurat sub controlul CNA şi al procurorilor, iar pe numele vameşului a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă. Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să-i ceară mandat de arestare.

Inspectorul îşi recunoaşte vina şi riscă până la 10 ani de închisoare, cu amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.