image
Sursa foto: Getty Images

Jurgen Klopp, atacat înainte de marele meci cu Barcelona: Nu a câștigat nimic alături de Liverpool

Jurgen Klopp a fost atacat chiar înainte de turul semifinalei cu Barcelona de o legendă a lui Liverpool. John Toshak, triplu campion alături de ”cormorani”, a venit cu o declarație neașteptată făcută la adresa germanului.

”Klopp este la cârma echipei de patru ani și încă nu a câștigat nimic. Nu știu dacă declarațiile lui făcute despre Lionel Messi reprezintă un discurs motivațional sau starea de spirit de la Liverpool”, a spus Toshack, pentru Esports Cope.

”Echipa care îl are pe Messi trebuie să fie favorită. Nu ne vom plictisi în aceste două meciuri”, susținea Jurgen Klopp, la conferința de presă dinaintea turului semifinalei Ligii Campionilor, de pe Camp Nou.

Într-adevăr, Klopp nu a câștigat niciun trofeu, încă, alături de Liverpool, dar a fost aproape în câteva rânduri. Germanul a disputat finala UEFA Champions League anul trecut, 1-3 cu Real Madrid, dar a ajuns și în ultimul act al Europa League (1-3 cu Sevilla).

Pentru antrenorul de 51 de ani, va fi prima vizită pe Camp Nou din postura de adversar. Neamţul recunoaşte că nicio echipă nu poate avea prima şansă într-o confruntare cu FC Barcelona.

"Am văzut echipe care au avut dificultăţi acolo şi acum vom experimenta şi noi asta. Sperăm să ne descurcăm bine. Dar dacă joci împotriva Barcelonei, cu siguranţă nu eşti favorit. Însă va fi un meci fantastic pentru toţi fanii fotbalului", a precizat Jurgen Klopp.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: