image
Sursa foto: Instagram

Ce erau în stare să facă jucătorii Barcelonei cu banii lor pentru transferul lui Neymar: Dezvăluirea lui Pique

Transferul lui Neymar (27 de ani) la Barcelona, de fapt revenirea sa în Catalonia, a fost un subiect fierbinte până în ultima zi de mercato din această vară. Delegaţiile Barcelonei au fost în mai multe rânduri la Paris pentru negocieri cu PSG, însă totul a picat până la urmă. Acum, Pique a dezvăluit că jucătorii erau gata să-şi amâne salariile numai să fie luat Neymar înapoi!

"I-am spus (n.r. lui Neymar) că se duce la o închisoare de aur. Are uşa deschisă la Barca", a afirmat Pique, care încă speră că Neymar va reveni curând la echipă.

"Ce i-am propus lui Bartomeu (n.r preşedintele Barcelonei), pentru că ştim că există tema fair-play-ului financiar, a fost că noi ne putem amâna primirea banilor din contracte pentru următorul an, pentru al doilea, al treilea sau al patrulea, astfel încât Ney să poată fi luat, dacă asta era problema. Noi întotdeauna mergem mână în mână cu clubul", a afirmat Pique pentru Marca.

Fundaşul catalan este recunoscut pentru relaţia apropiată pe care a avut-o cu Neymar. De altfel, tocmai datorită relaţiei dintre cei doi, multă lume a crezut în celebrul mesaj postat de Pique în urmă cu doi ani şi jumătate "Rămâne", atunci când existau zvonuri despre dezertarea lui Neymar.

În august, celebrul jurnalist Gianluca Di Marzio a dat ca sigur transferul lui Neymar la Barcelona. Pe 29 august italianul a scris că Neymar e ca și revenit la Barcelona şi a aoferit și detaliile tranzacției. Între timp, parizienii și-ar mărit pretențiile, iar astfel a picat afacerea.

Spaniolii de la AS au făcut un calcul estimativ şi au ajuns la o cifră uriaşă: aproape 500 de milioane de euro urma să fie investiţia totală pe care catalanii o aveau de făcut pentru supermutarea din această vară. Această cifră reprezintă suma cifrei de transfer, a salariului lui Neymar şi a impozitelor cuvenite pentru tranzacţie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: