image
Sursa foto: Reuters

Natalitatea Japoniei scade drastic: Premierul nipon anunță măsuri de „ultimă șansă”

Prim-ministrul nipon Fumio Kishida a promis vineri alocaţii familiale şi indemnizaţii pentru concedii parentale, subliniind că este „ultima şansă'' pentru a încerca oprirea declinului drastic al populaţiei nipone, informează Agerpres, cu referire la AFP.

Aproape 30% dintre cei 125 de milioane de locuitori ai Japoniei au vârsta peste 65 de ani, un record mondial după Monaco.

Numărul naşterilor în ţară a scăzut în 2022 sub pragul de 800.000, un nou minim de la debutul acestor statistici în 1899 şi aproape de două ori mai puţin în comparaţie cu acum 40 de ani, potrivit datelor guvernamentale publicate la sfârşitul lui februarie.

„În şase sau şapte ani va fi ultima şansă pentru inversarea curbei descendente a natalităţii'', a avertizat vineri Kishida cu prilejul unei conferinţe de presă pe tema noilor măsuri guvernamentale în acest domeniu.

„Vreau să creez o societate unde tinerii se pot căsători aşa cum doresc şi unde toţi cei care doresc pot avea copii şi îi pot creşte fără stres'', a adăugat el.

Kishida propune în special creşterea alocaţiilor pentru copiii mici, garantarea îmbunătăţirii salariilor tinerilor şi atenuarea poverii costurilor destinate studiilor la nivelul familiilor.

Guvernul nipon speră de asemenea să crească procentul celor care solicită concediu de paternitate la 50% în 2025/2026 şi la 80% până în 2030, în comparaţie cu doar 14% în 2021.

În acest scop, intenţionează să ofere indemnizaţii companiilor pentru încurajarea utilizării acestui concediu şi creşterea cuantumului concediilor parenatale dacă ambii părinţi au recurs la această măsură.

„Cuplurile ar putea de asemenea să împartă sarcinile familiale şi menajere, reducând totodată impactul asupra veniturilor şi asupra evoluţiei carierei'', a precizat Kishida.

„Este necesar să susţinem de asemenea părinţii singuri'', a adăugat prim-ministrul, în contextul în care familiile monoparentale din Japonia, în special mamele singure, traversează deseori dificultăţi financiare.

Kishida nu a contabilizat costul tuturor acestor măsuri şi nu a precizat cum vor fi finanţate de către stat. Japonia a adâncit deja puternic enorma sa datorie publică în ultimii ani în urma unor planuri succesive de susţinere a economiei şi prevede sporirea considerabilă a cheltuielilor sale militare până în 2027.

Guvernul va detalia planul său împotriva scăderii natalităţii în iunie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: