image
Sursa foto: digitaltveurope.com

Țările UE care vor încălca principiile statului de drept ar putea primi mai puțini bani

Țările Uniunii Europene care nu respectă principiile statului de drept ar putea fi sancționate. Ele riscă restricţionarea sau suspendarea alocării de fonduri, dacă autoritățile acestora vor încălca drepturile şi libertăţile cetățenilor sau dacă sunt serios afectate de corupţie. Anunțul a fost făcut de către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Restricționarea fondurilor europene pentru țările membre care nu respectă criteriile ce definesc statul de drept ar putea începe o dată cu aprobarea bugetului comunitar pentru anii 2021-2027. Este o măsură a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pe care a prezentat-o în Parlamentul European. Inițiativa ar putea viza state precum Polonia sau Ungaria, după ce anterior au fost criticate la Bruxelles.

Sancțiunile ar urma să fie propuse de Comisia Europeană și aprobate de Consiliul și Parlamentul European.

Restricțiile fac parte din proiectul de buget al comunității pentru anii 2021-2027. Bugetul de 1.279 de miliarde de euro va trebui aprobat în unanimitate de statele membre și de legislativul european. Într-o primă reacţie după ce Comisia Europeană a cerut condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept, oficialii din Polonia au anunțat deja că se vor opune adoptării noului buget al Uniunii Europene, pe motiv că nu ar asigura un echilibru între nevoile diferitelor țări membre.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: