image
Sursa foto: PCCOCS

Traficanți de droguri, încătușați; Momentul reținerii în flagrant

Procurorii au reținut cinci persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, fiind suspectați de trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Potrivit materialelor cazului investigat, o persoană originară din regiunea Transnistreană, adică liderul grupării a creat un grup criminal specializat în comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari pe teritoriul Republicii Moldova.

Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a persoanelor implicate, inclusiv cu efectuarea achizițiilor de control, prin procurarea marijuanei, heroinei, amfetaminei. Ulterior, în urma efectuării perchezițiilor, la domiciliile suspecților au fost depistate și ridicate cantități deosebit de mari de droguri (heroină), telefoane mobile folosite în activitatea infracțională și alte obiecte care prezintă interes pentru cauza penală.

De asemenea, s-a stabilit că, persoanele sunt implicate în comiterea diferitor ilegalități și transmit periodic mijloace bănești pentru visteria clandestină a lumii interlope „Obșeak”, gestionat de către lumea criminală din regiunea Transnistreană.

În continuare se întreprind măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în scopul tragerii la răspundere penală și a altor membri ai grupului criminal organizat și acumularea probelor pertinente în privința complicilor. Dacă vor fi găsiți vinovați suspecții riscă de la 7 la 15 ani de pușcărie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: