image
Sursa foto: Getty Images

Khabib s-a întors acasă și a vorbit în fața unui întreg stadion: M-am rugat la El să mă lase în cușcă cu acest clovn

Khabib Nurmagomedov, vechiul și actualul campion UFC, s-a întors acasă după bataia pe care i-a dat-o lui Conor McGregor și a oferit fanilor săi strânși pe un stadion un discurs. Acesta nu și-a cerut iertare pentru bătaia generală iscată după lupta cu irlandezul.

Nurmagomedov a avut ceva probleme pentru a se face auzit pe Arena Anzhi din Dagestan, acolo unde peste 10.000 de fani s-au strâns să-l întâmpine. Luptatorul poreclit "Vulturul" nu s-a putut abține și l-a atacat verbal pe McGregor.

"M-am rugat la Dumnezeu pentru un singur lucru, să mă lase singur în cușcă cu acest clovn. I-am cerut asta în fiecare zi. M-am rugat să nu avem răni, să ne recâștigăm tăria și să fim închiși acolo, în cușcă. Pentru că multe au fost spuse în afara cuștii, am spus că odată ce ușa va fi închisă, nu voi mai fi responsabil pentru acțiunile mele", a declarat Khabib.

"Primul lucru pe care am vrut să i-l arăt a fost diferența dintre poporul lui și poporul nostru. Noi ne cunoaștem istoria, ne știm străbunii și lucrurile prin care au trecut. Nimic nu ne poate învinge", a mai spus rusul în fața fanilor săi.

Despre evenimentele neplăcute apărute imediat după lupta, care s-a încheiat în repriza a 4-a, Khabib nu a dorit să-și prezinte scuzele, dar a avut o explicație pentru cele întâmplate.

"Unii spun că am făcut un lucru rău, alții că am făcut bine. Nu poți închide un vultur în cușcă și le-am arătat asta", a fost explicația rusului.

Totuși, Nurmagomedov şi-a cerut scuze oficialilor MMA pentru incidente, însă riscă să fie suspendat şi deposedat de centură, potrivit unui fost challenger la titlu, Dan Hardy.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: