image
Sursa foto: jurnal.md

Pro Moldova anunță că a avut consultări cu Platforma DA: „Părțile au agreat necesitatea învestirii unui Guvern anti-criză”

Grupul parlamentar Pro Moldova continuă consultările cu fracțiunile parlamentare pe marginea demiterii Guvernului Chicu. Astăzi, aceștia au anunțat că au discutat cu reprezentanții fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr.

„Părțile au abordat subiectele de actualitate, între care proiectele pentru care Guvernului lui Dodon și-a asumat răspunderea, în condițiile în care Legislativul este funcțional, iar proiectele pot trece prin procedură normală, astfel încât aleșii poporului să le examineze și să se asigure că executivul condus de Igor Dodon nu strecoară scheme criminale, precum s-a întâmplat în luna aprilie”, se spune într-un comunicat de presă al Pro Moldova.

Potrivit sursei, eputații au expus viziunea lor asupra problemelor stringente din economie, precum și au prezentat măsurile urgente care urmează să fie întreprinse pentru susținerea mediului de afaceri, fermierilor, precum și a persoanelor care au pierdut locul de muncă.

„O atenție aparte a fost acordată crizei sanitare și situației lucrătorilor medicali impuși să activeze într-un regim excepțional și lăsați fără susținere din partea Guvernului. De asemenea, a fost discutată agenda parlamentară, în contextul problemelor cu care se confruntă oamenii pe perioada pandemiei”, se mai spune în comunicat.

De asemenea, părțile au abordat „problema incompetenței probate a actualului executiv și au agreat necesitatea învestirii unui Guvern anti-criză”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: