„Mă bucur să anunț astăzi reluarea sprijinului bugetar pentru Republica Moldova. 14,54 milioane de euro sunt așteptate în zilele următoare”, a declarat Johannes Hahn.

„Deblocarea asistenței financiare este un semn clar al sprijinului din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova şi cetățenii săi, de apreciere a măsurilor deja întreprinse și de încurajare a reformelor”, a adăugat comsiarul european.

Precizăm că la ședința Consiliului Afacerilor Externe al UE a participat şi ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.