„Liderul PD reproduce un fals care a devenit atât de trivial încît nu mai este crezut de nimeni. Probabil că nici el nu crede ce spune, dar poziția îl obligă să-l depene. Eu cred că cel mai bine a vorbit despre independența justiției ultimul raport al Comisiei Europene din aprilie 2018, și tot UE a suspednat în 2017 finanțarea pentru reformele din sectorul justiției pentru a nu oferi girul său unui sistem puternic corupt și supus influențelor oligarhice. Ce fel de independență au judecătorii care au cooperat în ultimii 10 ani în marea „spălătorie rusească” și care au plecat din funcții cu bacșișuri de milioane de dolari fără măcar să fie mustrați de Consiliul Magistraților. Ce independență au judecătorii care-l lasă pe infractorul Ilan Shor să călătorească în străinătate în condițiile în care el rămâne principalul vinovat de furtul din cele 3 bănci și ar fi trebuit să se afle până la pronunțarea deciziei finale sub control judiciar? Ce fel de independență are puterea locală când guvernul central adoptă legi de amnistie fiscală din care autoritățile locale pierd peste ½ miliard de lei, fără a fi întrebați măcar cum îi cheamă? Ce fel de independență au bieții polițiști, care în loc să se ocupe de prinderea infractorilor, care își bat joc de cei mai slabi ori de cei care fură din casele celor nevoiași ori de cei care ies în stare de ebreitate pe drumurile naționale, sunt nevoiți să se ocupe de paza demnitarilor și intimidarea protestatarilor, aparent – singurul „dușman declarat” al guvernării PD. Constatăm cu regret că RM alunecă vertiginos spre o dictatură soft la o azvârlitură de băț de adevărata „dictadura”, și vina este exclusiv al celor obsedați de putere absolută – cei care nu găsesc timp să discute cu opoziția ori să curme practicile infecte de intimidare și dislocare a hibelor din actul guvernării, și asta pentru că prioritățile lor sunt total altele decât cele ale poporului. Ei guvernează pentru sine și acoliții lor, ceea ce-i deligitimează și-i face dăunători statului de drept, transformând statul într-un cuib de infracționalitate – o sursă de tensiune pe plan regional și nu o țară democratică și prosperă așa cum ne-am dori noi, cetățenii loiali ai acestui stat”, a declarat fostul ambasador.

Igor Munteanu a mai menționat că cei cărora le pasă de modul în care suntem guvernați, de modul în care suntrem tratați, de felul în care trebuie să recuperăm instituțiile statului de sub controlul unei oligarhii tot mai obraznice trebuie să vină pe 26 august în Piața Marii Adunări Naționale.

„Vă invit pe toți de la mic la mare să vă găsiți de partea celor revoltați, de partea oamenilor de bună credință, și nu a celor care li se opun. Nu trebuie să iubiți societatea civilă sau partidele politice ca să ieșiți în piață pe 26-27 august – cereți-vă drepturile afectate – acesta-i singurul mesaj geopolitic valabil în aceste zile. Există o largă dezaprobare cetățenească față de modul în care-și exercită competențele sale directe actuala guvernare – un antipod al modelului pro-european. Actuala guvernare nu încetează să ne surprindă zi de zi cât de falsă, ipocrită și minciunoasă poate fi. Tot așa cum arată creșterile salariale de 5% pentru pensionarii care primesc pensii sub 800 lei lunar, și tot așa cum guvernul decide să nu sporească salariile pedagogilor „pentru că sunt prea mulți”, dar atrag primarii cu măriri salariale de 50% pentru că vin alegerile, tot așa arată și esența acestei democrații de fațadă după care se ascunde fața hâdă a oligariei locale. Nici nu aș putea-o numi „oligarhie națională” pentru că nu s-a asociat niciodată, nu a pus preț pe nimic ce contează pentru marea majoritate națională a populației acestei țări, folosindu-se de pârghile sale de control rentier doar pentru a-și spori averile, folosindu-se de stat ca de propriul domeniu de vânătoare. Din acest unghi – adunarea cetățenească din 26 august este mai mult decât un simplu protest – este un prilej de solidaritate civică și politică în numele unei alternative democratice la caricatura de guvernare „hibridă”, care se îngrădește de cetățeni cu garduri faraonice și armate private militarizate”, a punctat Igor Munteanu.