„Atât domnul Pânzari, cât și domnul Jizdan au fost studenții mei. Le-am predat la Academia de Poliție, le-am fost conducător de grupă. Eu tot timpul le spuneam lor, domnului Pânzari, domnului Jizdan, că noi suntem veniți aici să apărăm interesele și drepturile cetățeanului, să combatem criminalitatea, dar nu să ne implicăm în evenimente politice și să apărăm interesele mafiei sau structurilor mafiote”, a declarat generalul de poliție Nicolae Alexei.

Rolul poliţiştilor în depășirea crizei din republică poate fi decisiv, au mai spus invitații emisiunii, care cred că atât fostul ministru de Interne, cât și fostul șef al IGP, acționează la comandă.

„Ei au efectuat niște măsuri ilegale, au reținut nelegitim lucrătorii, iar pentru aceasta vor fi trași la răspundere, i-au intimidat pe acești șase ca alții ca ei să nu repete fapta celor șase. Ei au depus efort ca să convingă subalternii acestei direcții să spună toți ca unul că ei au fost impuși de șeful direcției ca să facă acest pas și au făcut această declarație. Legea cu privire la poliție prevede faptul că în cazul în care polițistul observă, simte sau știe cu certitudine că ordinul sau dispoziția sunt ilegale, el are dreptul sau este obligat să nu le execute. Din momentul în care poliția se retrage din aceste activități ilicite, ilegale, criza este depășită, problemele sunt soluționate”, a punctat generalul Alexei.

„Alexandru Pânzari nu este un simplu șef al IGP, el este un individ care și-a demonstrat loialitatea pe parcursul anilor față de Plahotniuc în multe cazuri. Ceea ce face el tocmai că este politizat, pentru că el participă la o lovitură de stat. Pânzari nu este nimic altceva decât un pion al mafiei, care în vârf îl are pe Plahotniuc”, a spus, la rândul său, jurnalistul Alex Cozer.

Nu au fost trecute cu vederea nici condițiile de care au parte forțele de ordine ce păzesc clădirile mai multor instituții publice. De altfel, desfășurarea de forță nu este întâmplătoare, au menționat invitații în platou.

„Vă propun, Alexandru Jizdan, Alexandru Pânzari, voi țineți polițiștii cu cască pe cap, cu 35 de kilograme pe ei, încălțați în cizme acum vara, când este o căldură... Îi țineți acolo flămânzi însetați... Vă propun insistent să puneți casca pe cap, să puneți masca, să puneți 35 de kilograme pe voi, să încălcați cizmele și să stați alături de ei acolo. Nu o oră sau două. Să vedeți la ce o să ducă aceasta”, a mai spus Nicolae Alexei.

„Planul minim este să câștige cât mai mult timp, măcar două săptămâni ca să curețe, să distrugă toate probele pe hârtie, electronic sau alte care există cu privire la furtul miliardului, spălătoria de zeci de miliarde de dolari și multe alte operațiuni ilegale. Scopul maxim este să se folosească de această incertitudine și să atragă fosta opoziție, actuala guvernare, între-un proces de negocieri, carte s-ar solda cu un compromis pentru alegeri anticipate”, a menționat expertul în politici publice Ștefan Gligor.

Cei vizați în discuții nu au fost de găsit pentru a comenta acuzațiile.

Miercuri dimineața mascații de la Fulger, conduși de Alexandru Pânzari, au baricadat pentru mai multe ore sediul direcției a șasea a Inspectoratului Național de Investigații și au reținut șase polițiști care cu o seară înainte anunțaseră că sprijină noua putere.