image
Sursa foto: Privesc.eu

Andrei Năstase, APEL către locuitorii capitalei și partidele de dreapta: Putem ieși victorioși în aceste alegeri cruciale

Pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru Primăria capitalei, candidatul comun al forțelor proeuropene și antioligarhice, Andrei Năstase își reiterează apelul la unitate lansat către partidele de dreapta.

„Vă îndemn să faceți un gest de demnitate, gest care cu siguranță va fi apreciat nu doar de mine și echipa mea, disponibilă pentru a prelua cele mai importante și benefice proiecte pentru oameni”, a menționat Andrei Năstase.

Totodată, liderul Paltformei DA îndeamnă locuitorii capitalei să iasă masiv la vot pentru a face inutile eforturile guvernării de a frauda alegerile.

Publicăm apelul integral al lui Andrei Năstase:

Dragi chișinăuieni și locuitori ai suburbiilor Capitalei,

Dragi alegători,

Suntem în penultima zi de campanie electorală, avem ore, clipe numărate pentru a contacta cu domniile voastre fie direct, fie prin intermediul mass-media, pentru a vă aduce la cunoștință programele noastre electorale, viziunea privind reformarea și dezvoltarea municipiului Chișinău în beneficiul fiecărui locuitor al orașului sau al comunităților din suburbii.

Vă pot spune cu certitudine că suntem în stare să câștigăm, să ieșim victorioși în urma acestui scrutin de o importanță ieșită din comun pentru destinele noastre, ale tuturor.

Iată de ce, prin prezentul Apel, vin cu propunerea către toți alegătorii să dăm dovadă de maturitate, de implicare și să participăm masiv la alegeri, astfel încât să-i oprim pe cei care vor să fraudeze și să falsifice scrutinul din 20 mai.

Avem nevoie ca niciodată de vigilență și supraveghere atentă a procesului electoral, pentru că doar așa vom strica jocul perfid al binomului toxic Plahotniuc-Dodon și al reprezentanților coordonați ai acestora, Silvia Radu și Ion Ceban.

Vin cu un apel și către reprezentanții partidelor de dreapta, care conștientizează necesitatea eficientizării votului, direcționarea acestuia către candidatul cu șanse reale de a opri binomul, de a câștiga efectiv aceste alegeri cruciale, pentru a apăra Capitala de corupți și scheme criminale.

Vă îndemn să faceți un gest de demnitate, gest care cu siguranță va fi apreciat nu doar de mine și echipa mea, disponibilă pentru a prelua cele mai importante și benefice proiecte pentru oameni, regăsite în programele DVS, ci și de toți alegătorii care nu-și doresc ca ultima redută a democrației, Chișinăul, să fie capturat de reprezentanții oligarhiei, ai celor care au compromis valorile civilizației continentale și au alungat populația în străinătăți.

Împreună vom învinge!

Cu gânduri bune,

Andrei Năstase

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: