image
Sursa foto: mediafax.ro

Merkel îl contrazice pe Trump: Ce spune cancelarul german despre organizaţia teroristă Stat Islamic

Stat Islamic este departe de a fi învins, iar în schimb se transformă într-o forţă de război asimetrică după ce grupul de militanţi au pierdut majoritatea teritoriilor pe care le controlau în Siria, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Afirmaţiile, care au fost făcute în timpul inaugurării sediului de la Berlin a Agenţiei germane de informaţii BND, contrazic declaraţiile date de preşedintele american Donald Trump privind eliminarea grupului terorist în Siria, scrie mediafax.ro.

„Aşa-numitul Stat Islamic a fost, din fericire, alungat de pe teritoriile sale, dar acest lucru nu înseamnă că Stat Islamic a dispărut. Se transformă într-o forţă de război asimetric. Iar acest lucru, desigur, este o ameninţare", a declarat oficialul german.

Merkel a mai infirmat că monitorizarea evenimentelor din Siria reprezintă una dintre principalele priorităţi ale agenţiei BND, care includ de asemenea şi descoperirea ameninţărilor cibernetice şi a ştirilor false care au scopul de a influenţa alegerile democratice.

Donald Trump a declarat miercuri că se aşteaptă ca săptămâna viitoare să fie anunţat că o coaliţie internaţională care se luptă cu militanţii Stat Islamic a revendicat toate teritoriile controlate anterior de terorişti.

„Mai este mult până a avea pace în Siria", a mai declarat cancelarul Germaniei.

Recent, Donald Trump a decis retragerea trupelor americane din Siria şi diminuarea efectivelor militare din Afganistan. Preşedintele SUA a luat spontan decizia de retragere a militarilor americani din Siria, fără a se consulta cu principalii consilieri prezidenţiali şi cu ţările aliate, au afirmat oficiali americani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: