image
Sursa foto: epa

Unsprezece persoane au fost rănite după ce un copac s-a prăbuşit la un eveniment electoral al premierului Bavariei

Unsprezece persoane au fost rănite după ce o ramură a unui copac a căzut, în oraşul german München, în cursul unui eveniment electoral al premierului Bavariei, Markus Söder, informează site-ul T-Online.de.

Incidentul a avut loc miercuri seară, într-un local din München, la un eveniment cu caracter electoral organizat de Markus Söder, premierul Bavariei şi unul dintre liderii formaţiunii Uniunea Creştin-Socială (CSU, centru-dreapta), în perspectiva scrutinului regional programat în octombrie, scrie mediafax.ro.

O ramură a unui copac s-a prăbuşit peste oamenii prezenţi la eveniment. Unsprezece persoane, inclusiv un agent de poliţie, au fost rănite.

"Am auzit un zgomot şi am văzut ramura căzând", a declarat, pentru revista Bild, Markus Söder, care a scăpat nevătămat.

"Sper foarte mult că răniţii se vor însănătoşi grabnic. Le mulţumesc membrilor echipelor de salvare, medicilor şi pompierilor pentru intervenţia rapidă!", a adăugat Markus Söder prin Twitter.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: