Sonda Parker a fost lansată duminică cu ajutorul unei rachete Delta IV-Heavy la ora 07:31 GMT. Iniţial, sonda urma să fie lansată încă de sâmbătă, însă NASA a decis amânarea cu o zi din cauza unei probleme de presiune a heliului gazos.

Sonda spaţială Parker - de dimensiunea unui mic automobil - promite să revoluţioneze modul în care înţelegem Soarele, steaua care guvernează Sistemul Solar şi ale cărei "schimbări de dispoziţie" pot afecta toate planetele. Sonda solară Parker va călători prin atmosfera solară, apropiindu-se de Soare mai mult decât orice altă sondă înaintea ei şi fiind pregătită să înfrunte condiţii "brutale" de temperatură şi radiaţii, conform NASA.

Pentru a putea dezlega misterele atmosferei solare, sonda Parker se va folosi de gravitaţia planetei Venus pe care o va survola de 7 ori în aproape 7 ani, pentru a-şi apropia treptat traiectoria de Soare. Sonda va trece prin atmosfera solară la o distanţă de 6,2 milioane de kilometri de suprafaţa stelei - de peste 7 ori mai aproape decât orice altă sondă trimisă spre a studia Soarele.

Sonda Parker va fi şi primul obiect terestru care va zbura prin stratul exterior al atmosferei solare, coroana, şi va transmite seturi de date importante cu privire la originea şi evoluţia vântului solar. Această misiune îşi propune să aducă contribuţii esenţiale abilităţii noastre de a pronostica vremea spaţială, abilitate importantă atât în ceea ce priveşte sateliţii aflaţi pe orbita terestră cât şi pentru viaţa şi tehnologia de pe Pământ.

În timpul celor 24 de survoluri solare prevăzute de misiune, ce vor fi executate pe nişte orbite foarte eliptice, sonda Parker se va deplasa cu aproximativ 700.000 km/h, adică suficient de repede pentru a parcurge distanţa dintre Philadelphia şi Washington în doar 1 secundă. În punctul de maximă apropiere faţă de Soare, scutul termic al sondei, construit dintr-un aliaj special de carbon ranforsat şi având grosimea de 11,43 centimetri, se va încălzi la peste 1.337 de grade Celsius, dar instrumentele din interiorul sondei vor rămâne la o temperatură de aproximativ 25 de grade Celsius.

În ultimele trei survoluri din cadrul misiunii, sonda Parker se va apropia până la 6,2 milioane de kilometri de suprafaţa Soarelui, de peste 7 ori mai aproape decât sonda deţinătoare a recordului de apropiere de Soare, Helios 2, care a trecut în 1976 la peste 43 de milioane de kilometri distanţă de suprafaţa solară şi de mai mult de zece ori mai aproape de Soare decât prima planetă a Sistemului Solar, Mercur (peste 67 milioane de kilometri distanţă faţă de Soare).

Sonda solară Parker îşi va desfăşura activitatea ştiinţifică pe o orbită circumsolară foarte apropiată şi implicit foarte periculoasă din cauza temperaturilor foarte ridicate şi bombardamentelor constante cu radiaţii. Sonda se va apropia suficient de mult de Soare pentru a observa modul în care vântul solar este accelerat de la viteze subsonice la viteze supersonice.

Principalul obiectiv ştiinţific al misiunii este de a detecta modul în care energia şi căldura se deplasează prin coroana solară, precum şi identificarea cauzelor care duc la accelerarea vântului solar. De peste 60 de ani oamenii de ştiinţă doresc să poată aduna astfel de date despre Soare, iar până în prezent nu a putut fi proiectat un scut termic suficient de rezistent pentru a duce la capăt o astfel de misiune. Sonda solară Parker este dotată cu patru tipuri de instrumente ştiinţifice, concepute pentru a studia câmpurile magnetice, plasma, particulele energetice şi vântul solar.

Sonda Parker face parte din programul "Living With a Star" (Viaţa alături de o stea) al NASA care îşi propune să exploreze aspectele sistemului Soare-Pământ care afectează în mod direct viaţa pe Pământ şi societatea umană.

Soarele este singura stea pe care (cel puţin deocamdată) o putem studia din relativa ei apropiere. Prin studierea Soarelui aflăm mai multe despre stele în general. Soarele este principala sursă de lumină şi căldură pentru viaţa de pe Pământ. Cu cât aflăm mai multe despre Soare, cu atât vom înţelege mai uşor modul în care a evoluat viaţa pe Pământ dar şi cum ar fi putut ea evolua pe alte planete, aflate pe orbita altor stele.

Soarele este şi sursa vântului solar, un flux de particule încărcate electric (în special electroni şi protoni), emis de atmosfera superioară a Soarelui şi care se deplasează cu viteze de peste 500 km pe secundă. Fluctuaţiile vântului solar afectează câmpul magnetic terestru şi energizează centurile de radiaţii Van Allen din jurul planetei noastre, putând afecta sateliţii de pe orbită dar şi alimentarea cu energie electrică la sol.