image
Sursa foto: corona

O nouă problemă pentru Italia; Tinerii angajați la pompe funebre demisionează în masă: „Îți trebuie sânge rece”

Măcinată de pandemia de coronavirus, care a ucis peste 13.000 de persoane, Italia are o nouă problemă. Tinerii angajați la pompe funebre demisionează în masă.

Antonio Ricciardi, 49 de ani, director al unei firme de pompe funebre din Bergamo, a vorbit despre situația dramatică pe care o traversează regiunea și a dezvăluit cum se resimte totul la nivelul afacerii pe care o conduce.

Bărbatul a mărturisit că în ultima perioadă a avut nevoie de forțe suplimentare, pentru că, în luna martie, firma sa a avut peste 1.100 de înmormântări, cifră pe care, de obicei, o atingea într-un an întreg. Pentru a face față situației, Antonio Ricciardi a angajat tineri, dar aceștia au demisionat.

„Nu este o muncă pentru toți. În același timp, ai nevoie de sânge rece, pentru transportul cadavrelor”, a povestit acesta, citat de lastampa.it. Mulți dintre tinerii care au demisionat s-au scuzat spunând că le este teamă să nu se infecteze cu coronavirus. La rândul lui, dornic să-și protejeze familia, Antonio Ricciardi și-a amenajat un dormitor la sediul firmei, cu absolut tot ce trebuie pentru a putea dormi acolo. „Soția mea îmi lasă ceva în afara ușii și când mă duc, o salut la fereastră. Ea și cele două fiice ale mele sunt mereu în mintea mea.

Speranța este să ne întoarcem în curând pentru o plimbare frumoasă la munte”, a afirmat acesta. În Italia, până acum, 115.242 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 13.915 au murit, scrie Libertatea.ro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: