„Astăzi, pentru mine, este momentul să marchez 24 de ani trăiţi cu bucurie, cu o muncă pe care o iubesc atât de mult. Să pot să împărtăşesc asta cu familia şi prietenii este minunat”, a declarat ea pentru AFP, citat de News.ro.

La ceremonie au participat şi actorii Steve Carell şi Bryan Cranston, care au jucat alături de Jennifer Garner în „Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day” (2014), respectiv „Wakefield” (2016).Actriţa Jennifer Garner, cunoscută pentru roluri din filme ca „Juno” şi „Dallas Buyers Club”, dar şi din serialul „Alias”, a primit luni o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Născută în Texas, în 1972, Jennifer Garner a jucat în peste 30 de filme în decurs de două decenii.

Prezentă a fost şi Judy Greer, care a jucat cu Garner în comedia „13 Going on 30” (2004) şi în drama „Men, Women and Children” (2014) şi sub regia căreia actriţa a jucat în comedia „A Happening of Monumental Proportions” (2017).

Jennifer Garner şi-a început cariera în musical, a urmat cursuri de pian, dar şi de balet. A absolvit Universitatea Denison din Ohio, în 1994, şi a debutat în televiziune în miniseria NBC „Danielle Steel's Zoya” (1995).

În 2001, Garner a primit rolul care avea să îi aducă celebritatea - agentul CIA Sydney Bristow în serialul ABC „Alias”, care a avut cinci sezoane.

Jennifer Garner a primit un Glob de Aur şi un premiu al Screen Actors Guild pentru acest rol, dar şi patru nominalizări la premiile Emmy.

În ceea ce priveşte lungmetrajele, ea a interpretat până acum 35 de roluri, iar printre cele mai importante filme în care a jucat se numără „Juno" (2007), „Dallas Buyers Club" (2013) şi „Love, Simon" (2018).

În 2005, Garner s-a căsătorit cu actorul şi regizorul Ben Affleck, cu care a jucat în „Pearl Harbor” şi „Daredevil”. Cei doi, despărţiţi din 2015, au împreună două fiice şi un fiu.

Toamna aceasta, Jennifer Garner va putea fi văzută în drama de acţiune „Peppermint”, regizată de Pierre Morel.