Stela Pahomi, fratele ei Alexandru Grumeza, dar și Vladimir Torodii - un fost subaltern al lui Pahomi, au fost achitați pentru infracțiunea care prevede „cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire”.

Totodată, Torodii a fost condamnat pentru încălcarea legislaţiei la ţinerea registrului deţinătorilor de valori mobiliare sau unităţi de fond, doar că a fost eliberat de răspundere penală, întrucât a expirat termenul de prescripție.

Aceeași soartă o are și Octavian Popînin, fost polițist al Inspectoratului sectorului Râșcani, care a fost eliberat de răspundere penală pentru sustragerea unor documente, la indicația Stelei Pahomi, cu privire la firma gestionată de aceasta. După pronunțarea sentinței, Pahomi a refuzat să o comenteze, dar a fugit și de alte întrebări ale presei.

Moscalciuc a admis însă acțiunile civile depuse de către părțile vătămate împotriva lui Vladimir Torodii și Octavian Popînin.

Avocatul persoanelor prejudiciate cu aproximativ șapte milioane de lei afirmă că a rămas șocat de decizia instanței.

Precizăm că, instanța a scos de sub sechestru de pe mai multe conturi bancare pe numele Stelei Pahomi. Anterior, presa scria că Pahomi a fost omul de încredere al lui Veaceslav Platon. Ulterior, ea a fost reținută și s-a aflat după gratii timp de opt luni. Între timp, Pahomi, împreună cu Ilan Șor, a dat declarații împotriva lui Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de închisoare în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. În timp ce cauza pe numele lui Platon era examinat la Curtea de Apel Chișinău, afaceristul a făcut publice mai multe convorbiri dintre el, Stela Pahomi, dar și Serghei Iaralov.

Din discuţii ieșea că, la indicațiile lui Veaceslav Platon, Pahomi s-a ocupat de tranzacția de vânzare-cumpărare cu Vladimir Plahotniuc, prin intermediul lui Ilan Șor, a peste 38 la sută din acțiunile Victoriabank, a clădirilor ASITO, Centrului de Modă, dar și a hotelului Național. Platon a declarat atunci că acestea urmau să fie procurate de Plahotniuc din banii furați de la Banca de Economii.

În decembrie trecut, Stela Pahomi a câștigat și litigiul împotriva Băncii Naționale a Moldovei, care a cerut excluderea acesteia din funcția de membră a Consiliului Moldova - Agroindbank.