image
Sursa foto: cotidianul.ro

Dragnea: Documentul pentru punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a lui Klaus Iohannis e gata

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, la un post de televiziune, că documentul pentru punerea sub acuzare a preşedintelui României Klaus Iohannis pentru înaltă trădare este finalizat, dar că încă PSD şi ALDE nu au luat o decizie în această privinţă.

Liviu Dragnea a spus că ”nişte colegi” au lucrat la acest document, că ştia despre acest lucru şi că documentul este gata, dar că încă nu s-a luat o decizie, potrivit News.ro.

Liderul PSD a spus că nici cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu încă nu a discutat pentru a lua o decizie.

Dragnea a susţinut însă că există multe elemente pentru care Klaus Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare.

”Sunt multe acţiuni ale lui Iohannis care pot îmbrăca forma trădării. Nu mi-aş dori să ajung acolo, dar nu e imposibil. Sunt acţiuni care au adus deservicii României”, a afirmat liderul PSD.

Conform articolului 96 din Constituţia României, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: