image
Sursa foto: Profimedia Images

Volodimir Zelenski: „Încă nu vedem o retragere a trupelor ruse de la frontierele Ucrainei”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat miercuri că nu a constatat deocamdată nicio retragere a trupelor ruse de pe poziţiile din apropierea frontierei ucrainene, relatează Reuters, care citează BBC.

„Să fiu sincer, noi reacţionăm la realitatea care există şi nu vedem deocamdată vreo retragere, doar am auzit despre ea”, a spus Zelenski în timpul unei vizite în estul Ucrainei.

„Cred că toţi oamenii normali se aşteaptă la o dezescaladare. În ce priveşte ameninţarea, am spus de multe ori că suntem calmi în legătură cu orice ameninţări pentru că ne amintim că toată această situaţie nu a început ieri. Acest lucru se întâmplă de mulţi ani. Atunci când trupele se retrag toată lumea va vedea asta... dar pentru moment, este doar o declaraţie”, a adăugat şeful statului ucrainean.

După săptămâni întregi de tensiuni, Moscova a anunţat marţi începutul unei retrageri a mii de soldaţi ruşi concentraţi de mai multe luni în apropiere de frontiera cu Ucraina, iar miercuri încheierea manevrelor militare şi plecarea unora dintre forţele sale din peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, transmite Agerpres.

Șeful NATO: „Ceea ce vedem este că a crescut numărul de militari”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut din nou Moscovei să demonstreze că retrage trupele din apropierea granițelor cu Ucraina, arătând că militarii și tancurile se mișcă în mod constant.

Declarația vine după ce Minsterul Apărării de la Moscova a anunțat retrageri de trupe din apropierea frontierelor cu Ucraina.

„Rămâne de văzut dacă există o retragere a Rusiei. Ceea ce vedem este că au crescut numărul de militari, iar mai multe trupe sunt pe drum”, a spus Stoltenberg la începutul unei reuniuni a miniștrilor apărării din statele membre NATO, la sediul Alianței de la Bruxelles.

„Dacă încep cu adevărat să-și retragă forțele, vom saluta acest lucru. Ei au mișcat întotdeauna forțele înainte și înapoi, așa că doar faptul că vedem mișcare a forțelor, a tancurilor de luptă, nu confirmă o retragere reală”, a subliniat șeful NATO.

Cu o zi înainte, marți, Stoltenberg a mai precizat că „nu a văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești la granița cu Ucraina, dar Alianța va continua să monitorizeze situația”. „Vom urmări să vedem ce face Rusia”, a spus Stoltenberg într-o conferință de presă. „Anunță că retrag trupe, dar armamentul rămâne acolo. Mișcarea acestor trupe nu reprezintă o retragere clară”, a adăugat acesta, potrivit Digi24.

Vladimir Putin este dispus să negocieze

Kremlinul a anunțat miercuri că preşedintele rus Vladimir Putin este în favoarea negocierilor şi diplomaţiei pentru depăşirea tensiunilor de la granița Ucrainei şi că Moscova consideră deschiderea pentru negocieri exprimată de preşedintele american Joe Biden drept „un semnal pozitiv”.

Joe Biden a spus marţi că un atac rusesc asupra Ucrainei „rămâne absolut posibil”, dar că trebuie să fie date şanse diplomaţiei.

„Este (un lucru) pozitiv că SUA şi-au exprimat la rândul lor deschiderea pentru negocieri serioase”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit agențiilor internaționale de presă.

Occidentul este îngrijorat de perspectiva unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară.

La rândul său, Moscova a solicitat garanţii de securitate concrete din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Noutăţile partenerilor

comentarii: