image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Cererea de suspendare a acțiunii Legii cu privire la avocatură, depusă de PSRM, a fost respinsă de CC

Curtea Constituțională a respins cererea de suspendare a acțiunii Legii cu privire la avocatură, depusă de deputații socialiști Vasile Bolea și Grigore Novac.

În susținerea cererii privind suspendarea acțiunii legii contestate, autorii sesizării au susținut că modificările la legea cu privire la avocatură, votate recent, au început să producă efecte juridice începând cu 25 ianuarie 2022.

Potrivit acestei modificări, a fost exclusă posibilitatea doctorilor în drept de a obține licența de avocat în lipsa stagiului profesional şi a examenului de calificare. De asemenea, pentru judecătorii şi procurorii cu o vechime de 10 ani de stagiu a fost instituită obligația de a susține examenul de admitere în profesia de avocat, deși anterior nu exista vreo condiționalitate în acest sens.

CC a constatat că nu există motive suficiente pentru a se dispune suspendarea acțiunii dispozițiilor legale contestate.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: