„Cred că am făcut deja destule compromisuri, nu este clar ce oferă Guvernul Marii Britanii pentru a avea aşteptări de la Uniunea Europeană şi Irlanda să facă alte compromisuri”, a declarat Leo Varadkar în cadrul unei conferinţe de presă în Dublin, scrie mediafax.ro.

„Cred că Guvernul Marii Britanii trebuie să schimbe abordarea, să înţeleagă că Brexit este o problemă creată de ei. Lucrurile care au fost deja decise sunt un compromis. Nu au reuşit să ofere ratificare, aşa că întrebarea este ce sunt ei dispuşi să ne ofere acum”, a adăugat prim-ministrul irlandez.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar Guvernul Theresa May speră să obţină concesii suplimentare din partea Bruxellesului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.