image
Sursa foto: imgclf.112.ua

Ucraina: Ameninţat cu o înfrângere usturătoare, preşedintele Poroşenko dramatizează finalul campaniei electorale

Ameninţat de o înfrângere usturătoare în alegerile prezidenţiale, preşedintele ucrainean în exerciţiu Petro Poroşenko a cerut joi "iertare" alegătorilor pentru erorile sale şi le-a cerut să-i încredinţeze un al doilea mandat, dramatizând riscurile care îi ameninţă ţara, comentează France Presse citată de Agerpres.

Cinci ani după ce a fost adus la putere de revoluţia prooccidentală din Maidan, şeful statului, în vârstă de 53 de ani, este devansat într-o manieră categorică în sondaje de actorul comediant Volodimir Zelenski, un novice în politică de 41 de ani, care şi-a desfăşurat campania pe reţelele de socializare.

Cu trei zile înaintea scrutinului şi în ajunul unei dezbateri foarte aşteptate cu rivalul său, Poroşenko şi-a făcut în cadrul unei alocuţiuni televizate o autocritică pentru incapacitatea sa de a pune capăt conflictului cu separatiştii proruşi, soldat cu aproape 13.000 de morţi din 2014 în estul Ucrainei, şi de a lupta împotriva corupţiei.

"Vă cer sincer iertare", a spus el. "Ştiu că vă este dificil să-mi iertaţi erorile şi să mă credeţi. Da, este din greşeala mea. Pentru a termina ceea ce am început şi a nu pierde ceea ce a fost făcut, vă cer sprijin în 21 aprilie", în al doilea tur de scrutin, a adăugat Poroşenko.

În pofida eforturilor lui Petro Poroşenko, misiunea de a-şi ajunge din urmă rivalul se anunţă titanică. Acesta, fără nicio experienţă politică, s-a distanţat detaşat în primul tur cu peste 30% din voturi.

Simbolizând pentru susţinătorii săi o gură de aer proaspăt într-o clasă politică incapabilă să crească nivelul de trai şi să pună capăt corupţiei care erodează ţara, Volodimir Zelenski este creditat cu 73% din intenţiile de vot pentru al doilea tur, faţă de 27% pentru rivalul său, potrivit unui sondaj publicat de institutul "Rating".

În afară de promisiunea sa de a menţine orientarea prooccidentală asumată în 2014, politica pe care ar duce-o Zelenski rămâne o mare necunoscută, chiar dacă el a încercat între cele două tururi să-şi consolideze credibilitatea, înconjurându-se de consilieri mai experimentaţi şi ducându-se la Paris pentru a-l întâlni săptămâna trecută pe preşedintele Emmanuel Macron.

În faţa umoristului, preşedintele în exerciţiu nu încetează să insiste în ultimele zile pe experienţa sa de comandant suprem în timp de război şi de interlocutor care nu poate fi ocolit pe scena diplomatică, în fruntea unui stat poziţionat strategic între Uniunea Europeană şi Rusia.

El a agitat încă o dată joi ameninţările considerabile care îi pun în pericol ţara. Vladimir "Putin contează pe faptul că un novice slab, nepregătit şi incompetent va fi în postul de preşedinte ucrainean", a afirmat Poroşenko.

Preşedintele la final de mandat a criticat de asemenea o decizie a unui tribunal care a anulat naţionalizarea unei bănci importante în timpul mandatului său într-un dosar în care sunt amestecate justiţia, finanţele, politica şi un controversat oligarh.

"O astfel de aventură ameninţă zeci de milioane de clienţi cu pierderea banilor lor şi ţara întreagă cu un faliment şi o nouă criză economică", a insistat Poroşenko.

Decizia pronunţată de un tribunal administrativ din Kiev anulează naţionalizarea în regim de urgenţă a PrivatBank la sfârşitul anului 2016. Această operaţiune cu mize majore pentru economiile ucrainenilor este explozivă din punct de vedere politic din cauza identităţii principalului acţionar al instituţiei în momentul naţionalizării: Igor Kolomoiski, inamic al lui Petro Poroşenko, acuzat că ar fi în spatele campaniei lui Volodimir Zelenski.

Vineri, cei doi candidaţi urmează să se întâlnească într-o dezbatere la 16:00 GMT în faţa a circa 70.000 de spectatori pe cel mai mare stadion al ţării.

Încă din seara primului tur, preşedintele l-a provocat pe rivalul său să participe la o dezbatere faţă în faţă, sperând să pună în evidenţă cât de vag este programul acestuia. Dar Volodimir Zelenski şi-a impus condiţiile, cerând ca dezbaterea să aibă loc pe Stadionul Olimpic din Kiev şi amândoi să efectueze teste de depistare a drogurilor şi de alcoolemie.

"După ceea ce s-a făcut în aceşti ultimi cinci ani, eu cred că pot să mă mulţumesc să nu spun nimic şi trebuie să câştig pentru a da o şansă ţării", a afirmat Zelenski într-un interviu publicat de portalul Rbc-Ukraina.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: