„Temei pentru declanșarea marșului a servit informația parvenită pe parcursul a ultimelor două zile din care rezultă că cel puțin trei promisiuni ale MEI făcute în cadrul întâlnirilor cu transportatorii sunt false. Aceste circumstanțe denotă că MEI încearcă să ne mintă așa cum ne-a mințit în ultimii ani”, se spune într-un comunicat de presă al APOTA.

Protestul va fi organizat începând cu ora 12:00 în Piața Marii Adunării Naționale.

Potrivit organizatorilor, la marșul de protest vor participa în jur de 100 de șoferi de autobuze și microbuze.

Transportatorii precizează că marșul de protest nu va afecta activitatea curselor regulate.

Precizăm că operatorii din transportul auto de pasageri cer majorarea tarifelor cu 20 la sută.

Anterior, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, a declarat că problema este o moștenire a guvernării precedente, taarifele fiind înghețate din 2013.